Femurul este cel mai lung si rezistent os din organismul uman; de aceea este nevoie de un traumatism de intensitate mare pentru a se produce o fractura de femur. Accidentele de circulatie, reprezinta cauza principala a fracturilor de femur.
Partea lunga si dreapta a femurului se numeste diafiza femurala. Atunci cand intervine o ruptura in aceasta zona, aceasta poarta numele de „fractura de diafiza femurala”.
Diafiza femurala este acea parte a femurului care pleaca de sub sold si se termina in locul in care osul incepe sa se largeasca in dreptul genunchiului.
Tipuri de fracturi ale diafizei femurale
Tipul de fractura diafizara variaza in functie de forta care a generat ruptura. Cele mai comune tipuri de fracturi de diafiza femurala includ:
- Fractura transversala. Ruptura este pozitionata pe o linie orizontala, perpendicular pe diafiza femurala.
- Fractura oblica. Presupune o ruptura angulara ce traverseaza diafiza.
- Fractura spiroida. Are un traiect spiralat la nivelul diafizei, acest tip de fractura fiind cauzata de o forta de torsiune la nivelul coapsei.
- Fractura cominutiva. In acest tip de fractura, osul se rupe in trei sau mai multe bucati. In majoritatea cazurilor, numarul de fragmente osoase se coreleaza cu intensitatea traumatismului care a cauzat ruptura osului.
- Fractura deschisa. In cazul in care fragmentele osoase ajung in exterior prin piele sau rana se adanceste inspre osul rupt, ne aflam in prezenta unei fracturi deschise. Fracturile deschise genereaza adesea leziuni ale muschilor, tendoanelor si ligamentelor invecinate. Ele prezinta un risc mai mare de aparitie a complicatiilor – indosebi infectii si necesita un timp mai indelungat de vindecare.
Cauze
Facturile de diafiza femurala la persoanele tinere se datoreaza unui traumatism de energie inalta. Cauza cea mai frecventa a fracturii de diafiza femurala o constituie accidentele rutiere (de masina sau motocicleta). De asemenea, acest tip de fractura poate aparea si in urma caderilor de la inaltime si a ranilor prin impuscare.
Un impact de intensitate mai mica, precum caderea din picioare, poate cauza fractura de diafiza femurala la persoanele in varsta, ale caror oase sunt „slabite” de osteoporoza.
Simptome
De regula, fractura de diafiza femurala este insostita de o durere imediata, puternica. Pacientul nu va putea calca pe piciorul afectat, coapsa se va deforma si membrul va fi mai scurt.
Examen medical
Istoricul medical si examenul clinic
Medicul ortoped va va cere detalii despre imprejurarile in care a intervenit fractura. De exemplu, daca fractura a survenit in urma unui accident de masina, este important ca medicul sa afle viteza de depasare, daca erati la volan sau pasager, daca purtati sau nu centura de siguranta si daca airbag-ul s-a deschis sau nu. Toate aceste informatii pot ajuta doctorul ortoped sa stabileasca modul in care s-a produs traumatismul si daca nu exista si alte zone lezate.
Informati medicul daca suferiti si de alte afectiuni, precum hipertensiune arteriala, diabet, astm sau alergii; de asemenea, el va trebui sa stie ce medicamente luati la momentul consultului.
Dupa stabilirea istoricului medical si a mecanismului de producere a leziunii, doctorul va trece la examinarea clinica a pacientului, concentrandu-se pe segmentul afectat. Medicul ortoped va observa:
- Daca piciorul/coapsa este deformata in mod evident (o angulatie neobisnuita, o rasucire sau scurtarea piciorului)
- Daca fragmentele osoase au penetrat pielea
- Daca exista contuzii ale partilor moi
- Daca exista fragmente osoase ce imping pielea in exterior
- Daca exista puls la nivelul gambei si piciorului
- Daca pacientul are sensibilitatea pastrata la nivelul membrului afectat
Testele imagistice
- Radiografia. Reprezinta modul cel mai obisnuit de a evalua o fractura, aceasta furnizand imagini clare ale osului. Radiografiile pot evidentia daca un os este intact sau este fracturat si pot oferi informatii despre tipul de fractura si localizarea acesteia la nivelul femurului.
- Tomografia computerizata (CT). Rareori necesara pentru evaluarea fracturii de diafiza femurala. Examenul CT poate fi indicat de catre medic cand linia de fractura e foarte subtire si greu de identificat pe o radiografie simpla. In acest caz tomografia computerizata poate pune diagnosticul de certitudine.
Tratament
Tratament nechirurgical
Majoritatea fracturilor de diafiza femurala necesita interventie chirurgicala, tratamentul nechirurgical (cu imobilizare gipsata sau tractiune) fiind indicat numai in situatii exceptionale.
Tratament chirurgical
Momentul interventiei: Daca fractura este deschisa (pielea din jurul fracturii a fost penetrata in momentul traumatismului), sau pacientul este instabil, medicul ortoped va temporiza interventia chirurgicala definitiva, fixarea fracturii facandu-se provizoriu cu ajutorul fixatorului extern. Fracturile deschise sunt expuse factorilor de mediu, astfel incat ele trebuie sa fie curatate imediat si reprezinta o urgenta chirurgicala pentru a impiedica infectia. Dupa toaleta riguroasa, aceste fracturi se fixeaza provizoriu, cel mai frecvent cu ajutorul fixatorului extern. In mod exceptional, se poate folosi pentru stabilizare si tractiunea osoasa sau imobilizarea.
Fixarea externa: In acest tip de interventie, se introduc in os pini metalici, deasupra si dedesubtul locului fracturii. Pinii sunt atasati unor bare aflate in exteriorul pielii. Acest montaj reprezinta fixatorul extern.
Fixarea externa reprezinta adesea un tratament temporar pentru fracturile de femur. Deoarece sunt usor de aplicat, fixatoarele externe sunt de regula utilizate atunci cand pacientul prezinta leziuni multiple si nu este pregatit pentru o interventie chirurgicala mai lunga, de fixare a facturii. Un fixator extern asigura o buna stabilitate temporara, pana cand pacientul este stabil si se poate face interventia finala. In unele cazuri, fixatorul extern este mentinut pana la vindecarea completa a femurului dar aceste situatii sunt destul de rare.
Osteosinteza cu tija centromedulara: Reprezinta metoda de electie in fixarea fracturilor de diafiza femurala. Prin aceasta procedura, o tija speciala metalica este introdusa in canalul medular al femurului. Introducerea tijei se face printr-o mica incizie la nivelul soldului sau genunchiului. Ea este apoi fixata la ambele capete de os, prin suruburi. Aceasta metoda asigura mentinerea tijei si a osului in pozitia corecta pe parcursul procesului de vindecare.
Tijele centromedulare sunt de diferite lungimi si grosimi, pentru a se adapta canalului medular specific fiecarui pacient.
Placi si suruburi: Prin aceasta interventie, fragmentele osoase sunt mai intai realiniate in pozitia normala. Apoi acestea se fixeaza cu suruburi si placi metalice speciale, aplicate pe suprafata exterioara a osului.
Placile si suruburile sunt utilizate atunci cand osteosinteza cu tija centromedulara nu este posibila, asa cum este cazul fracturilor de femur din apropierea soldului sau a genunchiului.
Recuperare
Majoritatea fracturilor de diafiza femurala necesita 6 pana la 8 luni pentru vindecare. Aceasta perioada poate fi mai lunga, daca fractura a fost deschisa sau cu multiple fragmente.
Sprijinul pe picior
Cei mai multi medici ortopezi recomanda reluarea miscarilor cu mobilizarea articulatiilor inca de la debutul perioadei de recuperare. Este important ca pacientul sa respecte recomandarile medicului privind mersul pe piciorul afectat, pentru a evita probleme ulterioare.
In unele cazuri, medicii permit pacientilor sa mearga cu sprijin pe piciorul operat, imediat dupa interventia chirurgicala. Cu toate acestea este posibil ca pacientul sa nu se poata sprijini cu toata greutatea pe picior inainte ca fractura sa fi inceput procesul de vindecare. Este esential ca pacientul sa respecte cu strictete recomandarile medicului.
Atunci cand i se va permite sa mearga, pacientul va avea nevoie de carje sau de un cadru pentru sprijin.
Kinetoterapia
Intrucat cel mai probabil pacientul se va confrunta cu pierderea fortei musculare la nivelul membrului afectat, exercitiile fizice pe parcursul procesului de vindecare sunt extrem de importante. Kinetoterapia contribuie la reluarea fortei musculare normale, a mobilitatii articulare si flexibilitatii.
