Pacientul bine informat... ...un om mai sanatos
INTREABA ACUM MEDICUL ORTOPED
Informatii utile
Ingrijirea gipsului

Imobilizarea gipsata

Imobilizarea gipsata are rolul de a mentine oasele intr-o pozitie corecta si de a proteja tesuturile moi adiacente oaselor fracturate. Cand va rupeti un os (il fracturati), medicul va incerca prin diferite manevre sa va pozitioneze oasele in pozitie corecta. Imobilizarea gipsata vine ulterior pentru a ajuta la mentinerea acestei pozitii corecte. Prin imobilizare va scadea durerea, tumefactia (umflatura) si contractura musculara.

E posibil ca si dupa o interventie chirurgicala ortopedica sa aveti nevoie de imobilizare gipsata.

Pentru imobilizare se folosesc atele gipsate, aparate gipsate sau orteze. Imobilizarea cea mai buna o ofera aparatele gipsate, insa atelele au avantajul de a permite o usoara crestere in volum (umflare) a segmentului afectat. Medicul ortoped este cel care va decide tipul de imobilizare care vi se potriveste. Atat atela cat si aparatul gipsat sunt confectionate din fesi gipsate, diferenta intre ele constand in faptul ca aparatul gipsat este aplicat circular la nivelul membrului afectat(cand se intareste fiind ca un mulaj tubular), pe cand atela este semicirulara fixandu-se de membrul afectat cu fasa elastica sau de tifon.

Tipuri de atele si aparate gipsate

Aparatele gipsate sunt confectionate in functie de particularitatile fiecarui pacient. Acestea trebuie sa se potriveasca perfect formei membrului dumneavoastra. Sunt confectionate din fesi gipsate, rasini speciale, fibra de sticla, materiale ce pot fi modelate cu usurinta. Atelele pot fi si ele mulate dupa forma membrului. In cazul ortezelor, aceste functioneaza ca niste atele, gata pregatite. Se folosesc atunci cand nu este nevoie de un mulaj perfect, avand avantajul ca sunt mult mai usoare si usor de aplicat (tip benzi cu arici).

Atat la confectionarea atelelor cat si a aparatelor gipsate, intre gipsul propriu zis si piele se aplica un strat protector care cel mai frecvent este format din vata de bumbac. Pentru a deveni prelucrabile, fesile gipsate se cufunda in apa, iar apoi se aplica intr-o maniera specifica peste vata protectoare. In cateva minute ipsosul (sau alt material din care e confectionata fasa) se intareste si imobilizeaza membrul in pozitia dorita.

In cele mai multe cazuri, initial vi se va aplica o atela. Apoi, o data cu retragerea edemului (umflatura), atela va fi schimbata cu un aparat gipsat. Exista si cazuri in care dupa aplicarea aparatului gipsat, membrul continua sa se dezumfle, astfel ca gipsul devine larg. In acest ca este necesara inlocuirea aparatului gipsat.

Obisnuiti-va cu imobilizarea

Inflamatia rezultata in urma traumatismului si a fracturii, duce la "umflarea" membrului respectiv cu cresterea presiunii sub aparatul gipsat sau atela in primele 48-72 ore. Astfel e posibil sa va simtiti mana/piciorul inconfortabil, strans in aparatul gipsat. De aceea, este foarte important sa tineti sub control inflamatia locala. Aceasta se face prin:

  • Pozitia procliva – mentineti membrul afectat ridicat, mai sus de nivelul inimii. Pentru aceasta folositi-va de perne sau alte suporturi. Pozitia ridicata a membrului permite sangelui sa circule mai usor catre inima
  • Miscati degetele – cat mai des, daca acestea nu au fost afectate de traumatism
  • Aplicati gheata – numai atunci cand aveti o imobilizare de tip atela sau orteza. Punga cu gheata NU SE VA APLICA DIRECT PE PIELE (puneti-o de exemplu intr-un prosop)

Semne de ingrijorare

Daca prezentati oricare din urmatoarele simptome, contactati imediat medicul ortoped pentru recomandari.

  • Cresterea in intensitate a durerii si senzatia ca gipsul este prea stramt
  • Senzatia de amorteala sau furnicatura la nivelul mainii sau a piciorului
  • Senzatii de arsura sau intepatura sub gips
  • Umflarea excesiva a degetelor
  • Nu va mai puteti misca degetele

Ingrijirea gipsului

Este important sa mentineti aparatul gipsat/atela intr-o conditie buna pentru a va asigura o vindecare cat mai corecta.

  • Pastrati atela/aparatul gipsat uscat. Folositi materiale impermeabile pentru protejarea gipsului atunci cand faceti dus
  • Pentru aparatele gipsate de mers – nu calcati pe aparatul gipsat de mers, decat atunci cand este complet uscat si intarit. Gipsul are nevoie de circa 2-3 zile pentru a deveni suficient de dur incat sa puteti calca pe el
  • Evitati murdaria. Aveti grija sa nu intre praf si nisip in interiorul gipsului dumneavoastra
  • Nu trageti de vata protectoare
  • Nu strecurati nici un obiect intre gips si piele pentru a va scarpina de eventualele mancarimi. Daca acestea nu va dau pace, adresati-va medicului ortoped
  • Nu rupeti marginile aparatului gipsat
  • Verificati periodic pielea din jurul aparatului gipsat. Daca aceasta devine rosie si inflamata contactati doctorul ortoped
  • Verificati periodic gipsul. Daca acesta se crapa sau are zone unde e moale, contactati medicul ortoped

Scoaterea gipsului

Nu incercati niciodata sa va scoateti singur aparatul gipsat.

Pentru indepartarea gipsului se folosesc motoare cu lame speciale. Aceste lame, nu se rotesc ci doar vibreaza. Nu va fie frica – chiar daca lama va atinge pielea, nu va va produce nici o leziune. "Aceste motoare fac mult zgomot, dar nu musca".

Recuperarea

Consolidarea unei fracturi poate dura de la cateva saptamani la cateva luni. Durerea cedeaza cu mult inainte ca osul sa se consolideze. Va fi nevoie de imobilizarea gipsata pana cand osul incepe sa consolideze.

In urma imobilizarii gipsate veti pierde din volumul si forta musculara. Daca in imobilizare este prinsa si o articulatie, aceasta isi va pierde din mobilitate. Pentru recuperare e necesar sa urmati cu strictete indicatiile medicului ortoped, iar dupa scoaterea gipsului e important sa mobilizati membrul afectat si sa faceti exercitii pentru cresterea fortei musculare.

Doriti o consultatie la Dr. Apostolescu Robert Cristian?

Medic primar ortoped certificat de Colegiul medicilor Bucuresti.
Programati-va acum
Pentru orice nelamuriri sau alte informatii, nu ezitati sa puneti o intrebare on-line.
Acest articol a fost scris de Dr. Apostolescu Robert Cristian si este protejat prin copyright.
Aceste informatii sunt furnizate spre educatia pacientului si nu substituie consultul de specialitate.
Oricine cauta un sfat specific ortopedic sau are nevoie de asistenta specializata ar trebui sa consulte medicul ortoped.

CE SPUN PACIENTII

  • Doctorul Apostolescu Robert, este un doctor ffffff.bun in ceea ce face, stie cum sa se comporte cu pacientii. Mama a fost operata de dansul si are numai cuvinte de lauda la adresa sa. Cum s-ar spune este un doctor bun de pus la rana. Il recomand cu toata increderea si altor persoane.

    • Lixandru Lucretia
    • --
  • Un medic ortoped ffffff.bun! Il recomand cu mare incredere!

    • Romica Ciobanu
    • --
  • Domnul Dr. Apostolescu Robert este un profesionalist desavarsit,atat in calitatea sa de medic ortoped,cat si in cea de om.Doresc sa-i multumesc si sa-i urez mult spor la repararea oamenilor.

    • Dulcean C.
    • --
  • Dl doctor Apostolescu este un profesionist de exceptie. Prietenul meu a fost operat de curand de ruptura la tendonullui achile. Pot spune ca a descoperit ruptura din prima atingere. Operatia a fost un real succes in conditiile in care a fost un tendon facut franjuri. Este un doctor intelegator, bland si foarte atent cu pacientii lui. Este un doctor de 7 stele cu plus.

    • Mihaela Petre
    • --
Afisati toate testimonialele
Inchideti