În urma artroplastiei de şold, este de aşteptat ca viaţa dumneavoastră să revină la normal, durerile urmând să dispară complet. Desigur, procesul de vindecare va lua ceva timp dar cel mai important lucru este ca dumneavoastră să fiţi un partener activ în acest proces, pentru rezultate cât mai bune.

După protezarea şoldului vă veţi putea relua mare parte din activităţile zilnice. Cu toate acestea este posibil să fie nevoie de o schimbare a modului în care le executaţi. De exemplu, va trebui să învăţaţi metode noi de a vă apleca, pentru a proteja noua articulaţie. Sugestiile care se regăsesc în acest material vă vor ajuta să vă reluaţi în siguranţă activităţile zilnice, păstrând în acelaşi timp sănătatea noului şold.

În spital

Deşi veţi prefera mai degrabă să vă odihniţi după intervenţie, mobilizarea timpurie este importantă pentru a grăbi vindecarea şi pentru a preveni formarea cheagurilor de sânge în venele de la picioare.

Medicul ortoped şi kinetoterapeutul vă vor furniza instrucţiunile necesare privind controlul durerii, dieta de urmat şi exerciţiile fizice pe care le puteţi face. Tot ei sunt cei care vor menţiona cât de multă greutate se poate pune pe piciorul operat.

Controlul durerii este unul din factorii majori în recuperarea postoperatorie. Deşi durerea inerentă după intervenţie este variabilă şi relativ imprevizibilă, ea poate fi controlată cu o medicaţie adecvată. La început veţi primi cel mai probabil calmante pe cale intravenoasă (perfuzie) cantitatea de medicamente necesară putând astfel fi controlată. Pacientul nu trebuie să-şi facă griji în ceea ce priveşte posibilă dependenţă de medicamente, pentru ca după o zi sau două perfuziile vor fi înlocuite de pastile sau injecţii.

În afara calmantelor pentru durere, veţi avea nevoie de antibiotice şi anticoagulante pentru a preveni formarea cheagurilor de sânge în venele de la coapse şi gambe. De asemenea este posibil să fie nevoie să purtaţi nişte ciorapi elastici speciali pentru a facilita circulaţia normală a sângelui.

De regulă, prima zi de după intervenţie, veţi primi vizita unui kinetoterapeut care vă va învăţa cum să utilizaţi noua articulaţie. Este important să vă ridicaţi din pat şi să începeţi să vă mişcaţi, imediat ce este posibil după intervenţie. Chiar dacă staţi la pat, puteţi executa mişcări de pedalare şi rotire a gleznelor pentru a facilita circulaţie sângelui în picioare.

Este posibil ca pentru o zi sau două să vă pierdeţi pofta de mâncare şi să resimţiţi o uşoară senzaţie de greaţă sau constipaţie, dar acestea sunt reacţii normale.

La externare

Durata de spitalizare este de 3 până la 7 zile, în funcţie de timpul necesar dobândirii unor aptitudini necesare pentru recuperarea dumneavoastră acasă. Înainte de externare, pacientul trebuie să fie capabil să efectueze singur următoarele mişcări:

  1. Să se ridice din pat şi să se aşeze în pat fără ajutor
  2. Să se deplaseze cu cârje sau cu cadru pe o suprafaţă plană şi să poată urca şi cobora 2-3 trepte
  3. Să poată face exerciţiile prescrise pentru acasă

Acasă

Cel mai probabil, veţi avea nevoie de ajutor acasă pentru câteva săptămâni. În cazul în care nu dispuneţi de acest ajutor, puteţi beneficia de serviciile unei firme de „îngrijire la domiciliu”. Următoarele sfaturi vă pot face întoarcerea acasă mai confortabilă:

  • În bucătărie (ca şi în celelalte camere) aşezaţi la îndemână obiectele de care aveţi nevoie frecvent, ca să evitaţi întinderea sau aplecarea după obiecte.
  • Reamenajaţi mobila pentru a vă deplasa cu uşurinţă folosindu-vă de cârje sau cadru printre piesele de mobilier.
  • Cumpăraţi un scaun bun – un scaun solid şi cu şezutul mai sus decât normal; acest tip de scaun este mai sigur şi mai confortabil decât unul cu şezut jos şi cu pernă.
  • Îndepărtaţi orice covoare sau carpete ce pot provoca alunecări şi securizaţi cablurile electrice din perimetrul încăperii.
  • Instalaţi un scăunel pentru duş, o bară de susţinere şi supraînălţaţi scaunul de toaletă din baie.
  • Utilizaţi dispozitive ajutătoare, cum ar fi un încălţător cu mâner lung, un burete de baie cu mâner lung şi un sistem de prindere sau de tragere pentru a evita aplecarea excesivă. Pentru a transporta lucruri folosiţi o cămaşă cu buzunare mari sau o geantă de umăr.
  • Creaţi-vă acasă un „centru de recuperare”, dotat cu telefon, telecomandă, radio, şerveţele, coş de gunoi, vas cu apă şi pahar, materiale de citit şi medicamente, toate la îndemână.
Îngrijirea operaţiei

Principiile generale privind îngrijirea operaţiei includ:

  • Menţineţi pielea curată şi uscată. Pansamentul aplicat la spital trebuie schimbat ori de câte ori este nevoie. Solicitaţi instrucţiuni de la medicul ortoped privind schimbarea pansamentului.
  • Pacientului îi este interzis să facă duş sau baie înainte de îndepărtarea firelor de sutură, lucru care de regulă are loc la 10-14 zile de la intervenţie. Locul inciziei trebuie menţinut curat şi uscat.
  • Anunţaţi medicul dacă incizia se înroşeşte sau începe să supureze.
  • Luaţi-vă temperatura de două ori pe zi (dimineaţa şi seară) şi anunţaţi medicul dacă aceasta depăşeşte 38°C.
  • Durerile în gambă, durerile în piept sau greutatea la respiraţie sunt posibile simptome ale formării unui cheag de sânge. Consultaţi imediat medicul în cazul apariţiei oricărui astfel de simptom.
Medicaţie

Medicamentele vor fi administrate strict conform indicaţiilor medicului curant. Veţi primi anticoagulante pentru prevenirea formării cheagurilor de sânge în venele gambelor sau coapselor deoarece acestea pun în pericol viaţa. Dacă se formează un astfel de cheag de sânge, el poate ajunge la plămâni şi poate cauza embolie pulmonară, care poate fi letală.

Deoarece veţi avea o articulaţie artificială, este extrem de important să preveniţi orice infecţie bacteriană a implantului respectiv. Va trebui să luaţi antibiotice ori de câte ori există pericolul unei infecţii bacteriene, spre exemplu când vă supuneţi unei intervenţii stomatologice. De asemenea trebuie să informaţi dentistul despre faptul că aveţi un implant în articulaţie şi să vă informaţi medicul curant în cazul în care dentistul intenţionează să facă o extracţie, un implant dentar sau o lucrare pe canalul dentar.

Dieta

La momentul externării pacientul este deja trecut pe alimentaţia normală. Medicul curant poate recomanda totuşi administrarea de suplimente de fier şi vitamine.

Pacientul trebuie să continue să consume multe lichide şi să evite administrarea de vitamina K în exces, simultan cu administrarea de anticoagulante. Alimentaţia bogată în vitamina K include broccoli, conopidă, varză de Bruxelles, ficat, fasole verde, boabe de năut, linte, soia, ulei de soia, spanac, napi, lăptuci, varză şi ceapă. Pacientul trebuie să reducă consumul de cafea şi de alcool. Pentru a evita suprasolicitarea articulaţiei, este recomandată evitarea luării în greutate.

citeşte şi PROTEZAREA MINIM INVAZIVĂ A ŞOLDULUI

Reluarea activităţilor normale

Odată externat, pacientul trebuie să continue să fie activ. Important este însă să nu exagereze! Deşi este posibil să aibă zile mai bune şi zile mai rele, pacientul va observa cu siguranţă o ameliorare progresivă în timp. Sfaturile de mai jos sunt general valabile însă întotdeauna respectaţi mai întâi indicaţiile medicului curant.

Sprijinul pe picior

Discutaţi cu medicul şi kinetoterapeutul dvs. despre greutatea pe care puteţi să o încărcaţi pe piciorul operat. Recomandările acestora vor depinde de tipul de implant şi alţi factori relevanţi în cazul dvs. Intervenţia de revizie a şoldului (înlocuirea unei articulaţii artificiale care cedează) poate necesita un timp mai lung de aşteptare înainte ca dvs. să vă puteţi sprijini pe piciorul respectiv.

În cazul în care aveţi o proteză necimentată, chirurgul ortoped vă va da instrucţiuni specifice privind utilizarea cârjelor sau a cadrului, şi momentul la care puteţi începe să vă sprijiniţi pe piciorul respectiv. La circa 8 săptămâni, ar trebui să puteţi merge aproape normal, doar cu puţin ajutor din partea cârjelor sau cadrului de mers.

În cazul în care aveţi o proteză cimentată sau hibridă (parţial cimentată), puteţi să vă sprijiniţi pe picior imediat, cu ajutorul unui baston sau a unui cadru. Va trebui însă să continuaţi a folosi un mijloc de sprijin (cadru/cârje/baston) timp de 4 până la 6 săptămâni pentru a facilita recuperarea musculară.

Şofatul

Puteţi reîncepe să conduceţi o maşină echipată cu cutie de viteze automată într-un termen de 4 până la 8 săptămâni sub condiţia să nu mai luaţi analgezice (calmante). Dacă maşina este automată şi şoldul protezat este cel drept, nu începeţi să conduceţi până când nu aveţi permisiunea medicului. La fel, cereţi permisiunea medicului dacă maşina nu este automată, indiferent de ce parte este şoldul operat. Kinetoterapeutul vă va arăta cum să intraţi şi să ieşiţi în siguranţă din maşină.

Activitatea sexuală

Activitatea sexuală poate fi reluată parţial, în siguranţă, la 4 – 6 săptămâni de la intervenţie. Solicitaţi informaţii suplimentare medicului.

Poziţia de somn

Dormiţi pe spate, cu picioarele uşor depărtate sau pe o parte cu o pernă de abducţie ori cu o pernă obişnuită între picioare. Perna va fi utilizată pentru cel puţin 6 săptămâni sau până la data la care medicul vă permite să renunţaţi la ea. Dormitul pe burtă nu ar trebui să nu pună probleme.

Statul jos

Cel puţin pentru primele 3 luni, aşezaţi-vă numai în scaune cu mânere. Nu staţi pe scaune joase, taburete joase, sau balansoare. Nu încrucişaţi picioarele la nivelul genunchilor. Kinetoterapeutul vă va arăta cum să vă aşezaţi şi cum să vă ridicaţi dintr-un scaun, punând mereu piciorul afectat în faţă. Ridicaţi-vă şi mişcaţi-vă în mod regulat – cel puţin la fiecare oră.

Urcatul şi coborâtul scărilor

Urcatul scărilor trebuie evitat măcar până la vindecarea completă. Dacă urcatul scărilor este inevitabil:

  • Puneţi prima dată piciorul sănătos pe treaptă.
  • Apoi ridicaţi piciorul operat la acelaşi nivel.
  • Apoi aduceţi pe aceeaşi treaptă bastonul sau cârjele.

Pentru a coborî, repetaţi procesul invers:

  • Puneţi mai întâi bastonul sau cârjele pe treapta de jos.
  • Apoi aduceţi piciorul afectat pe aceeaşi treaptă.
  • La final coborâţi şi piciorul sănătos.
Revenirea la servici

În funcţie de activitatea dumneavoastră, reintegrarea profesională se poate face după 3 până la 6 luni de la intervenţie.

Alte activităţi
  • Mergeţi pe jos cât puteţi imediat ce doctorul vă permite acest lucru, dar ţineţi minte că mersul pe jos nu trebuie să înlocuiască exerciţiile speciale prescrise.
  • Înotul este de asemenea recomandat, imediat după îndepărtarea suturilor şi vindecarea inciziei, la aproximativ 4-6 săptămâni de la intervenţie. Utilizarea unor labe pentru înot va face înotul mai plăcut şi îl va transforma într-un exerciţiu foarte eficient.
  • Activităţile permise includ dansul şi ciclismul (pe suprafeţe plane).
  • Evitaţi activităţile ce pun presiune mare pe articulaţie (cum ar fi tenisul şi badmintonul), sporturile de contact (precum fotbalul), săriturile sau jogging-ul.
  • Ridicarea greutăţilor (nu foarte grele) nu reprezintă o problemă dar căratul unor obiecte grele, voluminoase ce vă pot dezechilibra este nerecomandabil mai ales dacă trebuie să urcaţi şi să coborâţi scări sau pante. Asiguraţi-vă că dispuneţi de un cărucior de mână sau o roabă pentru aceste activităţi.

Măsuri de precauţie

Indicaţiile şi contraindicaţiile (măsurile de precauţie) variază în funcţie de abordarea chirurgului ortoped. Medicul curant şi kinetoterapeutul vă vor furniza o listă de indicaţii şi contraindicaţii legate de mişcarea noului şold. Aceste măsuri de precauţie vor preveni luxaţia noii articulaţii şi vor asigura o vindecare corespunzătoare. În cele ce urmează sunt prezentate câteva astfel de măsuri:

De evitat
  • Nu încrucişaţi picioarele la nivelul genunchilor timp de cel puţin 8 săptămâni.
  • Nu ridicaţi genunchiul mai sus de şold.
  • Nu vă aplecaţi în faţă în timp ce staţi jos sau în timp ce vă aşezaţi.
  • Nu încercaţi să luaţi ceva de pe jos în timp ce staţi aşezat.
  • Nu forţaţi răsucirea picioarelor înspre interior sau exterior atunci când vă aplecaţi.
  • Nu vă întindeţi pentru a apuca pătura atunci când staţi în pat (din poziţie orizontală).
  • Nu vă aplecaţi la mai mult de 90° grade faţă de talie.
  • Nu staţi cu degetele de la picioare întoarse înăuntru.
  • Nu folosiţi durerea că pe un indiciu pentru ceea ce puteţi sau nu să faceţi.
Mişcări permise
  • În timp ce staţi jos sau în picioare, menţineţi în permanenţă piciorul operat în faţă.
  • Folosiţi un blat de bucătărie înalt sau staţi pe un scaun de bar atunci când lucraţi în bucătărie.
  • Îngenunchiaţi sprijinindu-vă mai întâi pe genunchiul piciorului operat
  • Folosiţi gheaţa pentru ameliorarea durerii şi umflăturii dar ţineţi minte că gheaţa vă va împiedica să mai simţiţi ceva. Nu aplicaţi gheaţa direct pe piele; utilizaţi o pungă de gheaţă sau înfăşuraţi-o într-un prosop umezit.
  • Reduceţi intensitatea exerciţiilor fizice dacă muşchii încep să doară dar nu renunţaţi de tot la recuperare!
Dr. Robert Apostolescu Ortoped sold si genunchi

DR. ROBERT APOSTOLESCU

medic primar ortoped